Jonas Rasmussen

Jonas Rasmussen  – Lector universitar la Academia de Muzică din Aarhus, Danemarca

Jonas Rasmussen (n. 1992) este dirijor, compozitor, profesor și unul dintre cei mai vizibili susținători internaționali ai muzicii corale pe rețelele sociale. Cu peste 350.000 de urmăritori la nivel mondial, el a construit o platformă digitală amplă care inspiră cântăreți, dirijori și publicul prin conținut despre cântul coral, dirijat, sunet și joc muzical. Activitatea sa combină ambiție artistică, abilități puternice de comunicare și dorința clară de a face muzica corală vibrantă și accesibilă.

Pe lângă activitatea sa digitală, Jonas și-a consolidat recunoașterea internațională ca dirijor. În sezonul 2026/27, va dirija în 15 țări, inclusiv debutul său la Carnegie Hall din New York. Este dirijor al ansamblurilor Academic Choir Aarhus și al Youth Choir Aarhus U, fondator al grupului vocal profesionist Ensemble Novum și profesor de dirijat coral la Royal Academy of Music din Aarhus.

Jonas și corurile sale au câștigat importante premii internaționale, inclusiv la World Choral Championships din Tokyo, European Choir Games și la Let the Peoples Sing organizat de EBU la Barcelona. Corurile sale se află în prezent pe locurile 2 și 8 în topul INTERKULTUR al primelor 1.000 de coruri din lume. În 2024, Jonas a câștigat premiul I la Concursul International Gheorghe Dima.

Deține un Masterat in Dirijat Coral obtinut cu distincție de la University of Cambridge și o diplomă de licență în dirijat coral de la Royal College of Music din Stockholm.

Ca profesor și mentor, Jonas este dedicat dezvoltării tinerilor dirijori.. Din 2021 predă la Royal Academy of Music Aarhus și, începând din 2026, va fi mentor la Forge Conducting. De asemenea, în 2026 va debuta ca autor cu cartea The Playful Choir, publicată de ECS Publishing.