
Roland Börger, originar din Chile, a studiat muzica bisericească, dirijatul coral și de orchestră la Universitate de Muzica din Freiburg. Din 1982 până în 1993 a predat dirijatul în cadrul aceleași instituții. În perioada 1989-1993 a fost organist și dirijorul corurilor Christuskirche și Studentenkantorei Freiburg. Din 1989 până în 2000 a condus Asnamblul de muzica veche Musica Viva Freiburg iar din 1997 până în 2022 ansamblul vocal Cappella Vocale Würzburg.
In 1993 devine profesor de dirijat coral la Leipzig Hochschule für Musik und Theater până în 2021 când devine profesor invitat în cadrul aceleași instituții. De asemenea din 2011 este Honorary Associate la Royal Academy of Music din Londra
Numeroasele concerte ca dirijor și organist, membru în juriul mai multor competiții de profil și cariera didactică l-au purtat prin centre de referință din Europa, Coreea de Sud și America de Sud. A înregistrat mai multe CD. Roland Börger este directorul artistic al concertelor susținute pe orga istorica din 1671, Gottfried Richter din Pomßen, Germania.