Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” organizează în perioada 13-17 Septembrie 2021 Concursul Internaţional Gheorghe Dima ediţia 19, secţiunea DIRIJAT CORAL.
Concursul se adresează dirijorilor de toate naţionalităţile.
- Limita de vârstă este de 35 de ani.
- Limba de desfășurare a competiției și a cursurilor de măiestrie este limba engleză.
- Juriul este format din importante personalităţi naţionale şi internaţionale.
Preşedintele juriului:
Prof. Univ. Dr. Cornel Groza, Dirijorul permanent al Corului Filarmonicii de Stat Transilvania
Membrii juriului:
Patrick Russill – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Royal Academy of Music, Londra
Roland Börger – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Die Hochschule für Musik und Theater „Felix Mendelssohn Bartholdy“ Leipzig
Nils Schweckendiek – Profesor de Dirijat la Sibelius Academy, Helsinki, Director Artistic al Helsinki Chamber Choir
Cristian Bence-Muk– Compozitor, Director al Departamentului Compoziţie Dirijat al Academiei Naționale de Muzică „ Gh. Dima”
Ciprian Para – Conf. univ. dr. la Academia de Muzică „Gh. Dima”, Dirijor permanent al Corului Ave Musica al Academiei Naționale de Muzică „Gh. Dima”.
Mihaela Cesa-Goje – Conf. univ. dr. la Academia Națională de Muzică „Gh. Dima”, Royal Academy of Music din Londra, Dirijor permanent al Corului de cameră Jubilate
4. Juriul va acorda următoarele premii:
Premiul I – 9600 RON NET – approx. 2000 EUR şi oportunitatea de a fi asistent al maestrului Cornel Groza în repetiţii şi concerte susţinute de Corul Filarmonicii de Stat Transilvania în stagiunea 2022-2023. Onorariul, cazarea și transportul sunt asigurate de organizatori.
Premiul II -7200 RON NET – approx. 1500 EUR
Premiul III –4800 RON NET– approx. 1000 EUR
Premiul special GHEORGHE DIMA – 1440 RON NET – approx. 300 EUR
Premiu special al Fundației Sigismund Toduță – 1440 RON – NET – approx. 300 EUR
5. Concursul se va desfăşura în două etape, semifinala şi concertul final.
Pentru prima etapă, pe baza documentelor trimise vor fi selectaţi maxim 32 candidaţi, 16 vor trece în etapa a doua, 8 în semifinală, maxim 5 pentru concertul final la sfârşitul căruia se vor hotărâ şi decerna premiile.
Repertoriul de concurs și desfășurarea probelor:
- Etapa I – 32 candidați – conţine o piesă obligatorie.
Piesa impusă:
Luca Marenzio – Gia torna a rallegrar l’aria e la terra
Durata probei: 7 minute. Candidaţii sunt aşteptaţi să contureze viziunea interpretativă utilizând timpul de lucru eficient, cu sau fără a trece lucrarea integral în regim de concert.
Proba va fi susținută de două ansambluri de 10 soliști, membri ai Corului Filarmonicii de Stat Transilvania. Grupurile vor alterna la intervale regulate de timp.
- Etapa II – 16 candidați – conţine două piese obligatorii şi o lucrare trasă la sorţi din lista de 4 piese.
Piese impuse:
Luca Marenzio – Tribus miraculis
Gheorghe Dima – Lăudați pe Domnul (din Liturghia in Sol)
Repertoriu:
Max Reger – Nachtlied din Acht geistliche gesänge op 138
Edward Elgar – The shower
Adrian Pop – Hic canit hymnus
Alexandru Ștefan Murariu- P.a.a. –Lucrare compusă special pentru concurs
Durata probei: max.20 minute. Candidaţii vor trece în întregime piesele impuse, fără oprire. Pentru piesa trasă la sorţi participanţii sunt aşteptaţi să susţină o repetiţie. Proba va fi susținută de către corul Filarmonicii de Stat Transilvania.
- Semifinala – 8 candidați – are ca piesă obligatorie lucrarea câștigătoare a premiului I a Secțiunii de Compoziție din cadrul Concursului Internațional Gheorghe Dima. Piesa a doua va fi trasă la sorţi după anunţarea rezultatelor etapei 2.
Piesă impusă: Lucrarea câștigătoare a premiului I în Sectiunea Compoziție a Concursului Internațional Gheorghe Dima
Repertoriu:
Claude Debussy – Dieu! Qu’il la fait bon regarder! din Trois Chansons
Hugo Wolf – Resignation – din Sechs Geistliche Lieder
Samuel Barber – The Coolin – Reincarnations, Op. 16: III.(The Fair Haired One)
Paul Hindemith – IV –Printemps și V- En hiver din 6 Chanssons
Durata probei max. 25 minute. Candidaţii vor repeta atât piesa impusă cât și cea trasă la sorți în vederea susținerii acestora în concert în Finala Concursului. Proba va fi susținută de către Corul Filarmonicii de Stat Transilvania.
- Finala – 5 candidați
Candidaţii vor dirija piesele care au fost repetate în semifinală. Premiile se vor acorda după concert în prezenţa publicului. Proba va fi susținută de către Corul Filarmonicii de Stat Transilvania.
6. Concursul oferă 8 cursuri de măiestrie gratuite susţinute de membrii juriului pentru toţi participanţii în competiție.
- 14 septembrie 2021
Cursurile sunt destinate participanţilor care nu vor trece în etapa a doua.
- 3 cursuri de dirijat cor susţinute de maeştrii:
Patrick Russill – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Academiei Regale de Muzică, Londra
Mihaela Cesa Goje – Conf. univ. dr. la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima
Cipran Para – Conf. univ. dr. la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima
- 19 iunie 2020 – Cursurile sunt destinate participanților care au trecut în etapa a doua.
- 5 cursuri de dirijat cor susţinute de maeştrii:
Patrick Russill – Şeful Catedrei de Dirijat Cor al Academiei Regale de Muzică, Londra
Nils Schweckendiek – Profesor de Dirijat la Academia Sibelius, Helsinki ( două cursuri)
Mihaela Cesa Goje – Conf. univ. dr. la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima
Cipran Para – Conf. univ. dr. la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima
7. Toate etapele concursului şi cursurile de măiestrie sunt deschise publicului (intrarea liberă). Etapa 2, semifinala şi finala vor fi transmise live pe Internet.
8. Toate lucrările compozitorilor români şi piesele obligatorii se pot descărca de pe website-ul concursului. Pentru fiecare etapă concurenţii vor trebui să pregătească toate piesele afişate în lista de repertoriu și să utilizeze edițiile indicate de concurs.
9. Ordinea intrării în concurs se va face prin tragere la sorţi, care se va efectua cu ocazia festivităţii de deschidere (Sala de Concerte a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima, 13 Septembrie 2021, ora 20.00) la care toţi participanţii trebuie să fie prezenţi.
10. Decizia juriului este definitivă şi fără drept de contestaţie. Juriul poate solicita executarea completă sau parţială a repertoriului de concurs.
11. Toţi concurenţii vor primi diplome de participare și certificate de participanți activi în cursurile de măiestrie oferite de membrii juriului.
12. Cheltuielile de transport, cazare şi masa vor fi suportate de competitori.
13. Concurenţii care au nevoie de viză pentru a participa în concurs sunt rugaţi să se adreseze secretariatului competiţiei dacă au nevoie de o scrisoare de invitaţie.
14. Academia Națională de Muzică „Gh. Dima” îşi rezervă dreptul de a realiza înregistrări audio sau video, imagini fotografice, inclusiv transmisii radio sau TV fără a se obliga la acordarea de remuneraţii.